Antrenorul lui FK Sarajevo nu se teme de Universitatea Craiova: „Obiectivul nostru este clar, să ne calificăm”
Universitatea Craiova n-a avut prea mult noroc la tragerea la sorţi de la Nyon, pentru turul 2 preliminar al Conference League, urmând să întâlnească formaţia bosniacă FK Sarajevo, ocupanta locului 3 în campionatul trecut şi câştigătoarea Cupei Bosniei.
Chiar dacă a fost cap de serie, echipa din Bănie are parte de un adversar mult mai bine cotat decât, spre exemplu, Ararat Armenia, echipa pe care o va întâlni Universitatea Cluj, deşi aceasta din urmă nu a avut statut de cap de serie.
Zoran Zekic, antrenor FK Sarajevo: „Obiectivul nostru este clar, să ne calificăm”
Antrenorul celor de la FK Sarajevo, croatul Zoran Zekic, spune că nu se teme de Universitatea Craiova şi obiectivul echipei sale este calificarea în turul 3 preliminar al Conference League.
„Avem parte de un adversar din România, Universitatea Craiova, o echipă care, cu siguranță, are calitățile ei, dar nu o privim deloc cu teamă. Avem suficient timp să ne pregătim temeinic, accentul este pus pe noi, pe munca noastră, pe disciplina și unitatea care cresc pe zi ce trece.
Jucăm primul meci acasă și trebuie să arătăm forță și caracter pe terenul nostru. Jucăm pentru toți cei care respiră vișiniu, iar obiectivul nostru este clar – să ne calificăm mai departe” a declarat antrenorul lui FK Sarajevo, Zoran Zekic pentru site-ul oficial al grupării bosniace. Croatul Zoran Zekic are 51 de ani şi a mai antrenat în carieră pe Şeriff Tiraspol, Diosgyor, Partizni Tirana, Osijek şi Slaven Belupo.
FK Sarajevo este deţinătoarea Cupei Bosniei
Anul trecut, FK Sarajevo a câştigat Cupa Bosniei şi a terminat pe locul 3 campionatul, după 18 victorii, 11 egaluri şi doar 4 eşecuri. Lotul este cotat la aproape 10 milioane de euro, cel mai bine evaluat jucător fiind căpitanul Guliaşvili, un atacant georgian de 23 de ani, care a avut 21 de goluri şi 16 pase decisive anul trecut în toate competiţiile. Guşliaşvili este cel mai bine cotat jucător din prima ligă din Bosnia, la 1,5 milioane de euro, el evoluând recent şi în naţionala Georgiei, alături de jucătorul Craiovei, Anzor Mekvabishvili.
Universitatea Craiova va întâlni FK Sarajevo din Bosnia şi Herţegovina, în turul 2 preliminar al Conference League, primul meci urmând a avea loc în capitala Bosniei, pe arena „Asim Ferhatović Hase – Kosevo Stadium”, pe 24 iulie, iar returul pe stadionul „Ion Oblemenco”, pe 31 iulie. În ceea ce priveşte deplasarea fanilor olteni la meciul tur, între Craiova şi capitala Bosniei Herţegovina sunt 656 km, un drum de aproximativ 10 ore cu maşina.