Penedo pleacă „cu mâna goală” din Rusia! Panamezii au condus, dar au fost întorși de o echipă superioară a Tunisiei. Cronica meciului

Meciul dintre Panama și Tunisia mai contează doar pentru palmares. Ambele echipe au zero puncte, dar un meci deschis, cu mai multe goluri, ar demonstra tuturor că cele două selecționate nu au fost prezente doar cu numele în Rusia.

Încă din primele minute ale partidiei Tunisia a pus stăpânire pe meci. Cu o posesie sterilă, Tunisia a încercat să atace poarta dinamovistului Penedo, însă fără mari reușite în primele minute. Prima ocazie serioasă a africanilor a avut loc în minutul 20, când Rami Bedoui s-a înălțat peste apărarea panamezilor și a reluat cu capul la colțul din stânga jos, dar Penedo a fost la post.
Bomba a picat în minutul 33, atunci când, în urma unei acțiuni pornite de la o fază fixă, panamezul Jose Rodriguez șutează de la distanță, mingea este deviată de fundașul Meriah și se scurge agonizat în poarta lui Mathlouthi.

După golul încasat contrar cursului jocului, Tunisia revine în jumătatea statului Panama, iar în minutul 39 înregistrează o nouă ocazie la poarta lui Penedo. Ben Youssef lovește puternic cu capul un balon care se duce milimetric pe lângă bara din dreapta. Presiunea pusă de tunisieni se resimte în primul minut de prelungire, atunci când Khazri bombardează poarta lui Penedo, dar goalkeeper-ul lui Dinamo menține avantajul echipei sale.

Tunisia a venit montată de la vestiare, după doar cinci minute din a doua repriză selecționata africană a restabilit egalitate după ce Ben Youssef a fructificat din șase metri pasa lui Khazri. Trei minute mai târziu, în urma unor gafe multiple în apărarea panameză, același Ben Youssef are ocazia de a face dubla, dar dinamovistul Penedo a îndepărtat pericolul și a respins în corner. În urma acțiunii ofensive a Tunisiei, căpitanul panamez R. Torres se accidentează, astfel că selecționerul Hernan Gomez a fost nevoit să facă prima schimbare.

În minutul 62 Tunisienii au tremurat pentru câteva momente, după ce singurul portar apt din lot, Mathlouthi, a încasat o minge în față și a avut nevoie de intervenția echipei medicale.După ce egalitatea a fost restabilită, Tunisia a continuat să atace în valuri și nu a durat mult până când au preluat conducerea. Vedeta Khazri s-a aflat de data aceasta la finalizare, Penedo fiind învins pentru a doua oară în minutul 66. În inferioritate, Panama s-a avântat cu mai mult tupeu spre poarta africanilor și chiar a reușit să introducă mingea în plasă, însă din păcate pentru ei, golul spectaculos al lui Yoel Barcenas a fost anulat după un fault în atac semnalizat de arbitrul Shukralla.
Chiar dacă nu a mai atacat atât de puternic, Tunisia a fost până la final la conducerea meciului și nu i-au lăsat pe cei din Panama să își creeze ocazii foarte mari, dar și atunci când apărarea africanilor a clacat, panamezii nu au reușit să egaleze.

După ce s-au sfârșit și cele cinci minute de prelungire concluzia este clară: Panama pleacă fără niciun punct din Rusia, în timp ce Tunisia a prestat un joc frumos, plăcut ochiului, dar au avut ghinion fiind repartizați într-o grupă cu doi giganți ai fotbalului mondial, așa cum sunt selecționatele Belgiei și Angliei.

Panama – Tunisia 1-2 (Jose Rodriguez 31 / Ben Youssef 52, Khazri 66)

  • Panama: Penedo – Machado, Torres, Escobar, Ovalle – Barcenas, Godoy, Gome (Cummings 46), Guardia Avila, Rodriguez – Torres (Tejada 56)
  • Rezerve: Calderon, Rodriguez – Arroyo, Baloy, Cummings, Davis, Diaz, Perez, Pimentel, Tejada
  • Tunisia: Mathlouthi – Nagguez, Bedoui, Meriah, Haddadi – Sassi (Badri 46), Skhiri, Chaalali – Ben Youssef, Khazri, Sliti
  • Rezerve: Badri, Benalouane, Ben Amor, Khalifa, Khalil, Khaoui, Maaloul, Srarfi

Articol scris Dan Duca

Publicat: 28 06. 2018, 22:55
Actualizat: 28 06. 2018, 23:09