Vezi** cine-i înlocuiește pe Rooney, Terry sau Lampard la națională!

Eșecul Angliei la Cupa Mondială din Africa de Sud i-a făcut pe
britanici să-și pună serioase semne de întrebare cu privire la
viitorul naționalei lor, dar lucrurile nu stau chiar rău la
academiile de juniori.

Un expert de seamă din domeniul jucătorilor crescuți la academiile
de fotbal engleze s-a pronunțat pentru Goal.com în
privința viitorului naționalei. Huw Jennings este directorul
academiei de fotbal a clubului Fulham, el fiind cel care a pregătit
și ajutat să crească jucători precum Theo Walcott, Gareth Bale sau
Kenwyne Jones.

Jennings a lăudat academiile mai multor echipe din Premier League
și a ținut să precizeze numele câtorva juniori de seamă ce ar putea
ajuta naționala albionului la următoarele turnee finale.
„Manchester United se descurcă cel mai bine cu juniorii, nu
există nicio îndoială. Middlesbrough se descurcă foarte bine;
Manchester City, Everton, Aston Villa și West Ham se descurcă, de
asemenea, foarte bine. Apoi există tehnici foarte bune de antrenare
a juniorilor la Chelsea”
, a spus Jennings.

Iată cele
șase propuneri pentru viitorul naționalei
Angliei:

Josh
McEachran

-17 ani
-joacă la Chelsea
-joacă la naționala Angliei Under 17 (8 prezențe, 1 gol)
-a câștigat Euro 2010 cu Anglia U17

Connor
Wickham

-17 ani
-joacă la Ipswich (atacant)
-joacă la naționala U17 (9 prezențe, 8 goluri)
-a câștigat Euro 2010 cu Anglia U17

Nathaniel
Chalobah

-16 ani
-joacă la Chelsea
-joacă la naționala U17 (17 prezențe)
-câștigător al Euro 2010 cu Anglia U17


Raheem Sterling

-15 ani
-Liverpool (atacant)
-joacă la naționala Angliei Under 16 (7 prezențe, 1 gol)

Andre
Wisdom
(foto, stânga)
-17 ani
-joacă la Liverpool (fundaș)
-joacă la Anglia U17

Jack
Robinson

-17 ani
-joacă la Liverpool (fundaș)
-joacă la Anglia U17

Pe lângă acești jucători, Jennings a mai menționat câteva nume:
Adam Johnson, Gabriel Agbonlahor, Ashley Young și Jack Rodwell.

Publicat: 28 06. 2010, 16:20
Actualizat: 28 06. 2010, 16:25