Mondialul pe repede înainte

Dan Filoti, redactorul-șef al cotidianului ProSport și trimisul
publicației la cea de-a 19-a ediție a Cupei Mondiale, competiție
care începe mâine, în Africa de Sud, va ajunge la destinație de
aproape 30 de ori mai repede decât compatrioții săi care au
participat, acum opt decenii, la prima ediție!

Timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Remarca lui Marin Preda se
verifică privind istoria Mondialelor. Cele 19 ediții (cu cea care
începe mâine) jalonează însăși evoluția omenirii în ultimii 80 de
ani, iar acest lucru se poate remarca urmărind drumul românilor
spre Mondiale. ProSport a ales trei momente relevante.

Pase
pe puntea vaporului, în drum spre Montevideo

Drumul României în iunie 1930, la prima ediție a Cupei Mondiale
(organizată în Uruguay, la Montevideo), a durat 17 zile și s-a
efectuat cu trenul (București – Genova), iar apoi – cu vaporul. Pe
transatlantic, jucătorii au trecut prin toate peripețiile unui
asemenea drum pe apă: rău de mare, botezul la trecerea Ecuatorului,
antrenamentele pe punte soldate cu mingi pierdute în ocean etc.

30 de
ore cu trenul, spre Guadalajara

40 de ani mai târziu, regretatul ziarist Ioan Chirilă petrecea
aproape o săptămână pe drum pentru a ajunge la cea de-a noua ediție
a competiției. S-a mers cu trenul de la București până la
Bruxelles, aproape 30 de ore. Au urmat escale la Bruges și Ostende,
de unde s-a traversat Canalul Mânecii cu vaporul. O nouă călătorie
cu trenul l-a dus pe Chirilă la Londra. Avionul l-a purtat apoi
peste Oceanul Atlantic, pe ruta Canada – Mexic.

8.000 de
kilometri în 15 ore

După alte patru decenii, caravana Mondialelor – ajunsă acum la al
19-lea popas – descinde mâine în Africa de Sud. Drumul nu se mai
face însă nici cu trenul, nici cu vaporul. Dan Filoti, trimisul
special al ProSport, parcurge ruta București – Paris – Johannesburg
cu avionul, în mai puțin de o zi. Iar din cele 15 ore petrecute pe
drum, două vor fi consumate la Paris, în singura escală a
voiajului!


12 mii de kilometri sunt, în
linie dreaptă, între București și Montevideo

11 mii de kilometri sunt, în
linie dreaptă, între București și Ciudad de Mexico

10 ziariști români sunt
acreditați la această ediție a Mondialelor

8 mii de kilometri sunt, în linie
dreaptă, între București și Johannesburg


Publicat: 10 06. 2010, 00:59
Actualizat: 10 06. 2010, 01:00