Ibericii, în extaz: „Asta e Spania mea!”

Spania s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale, după ce a
eliminat Portugalia la capătul unei partide cu o încărcătură
psihică deosebită. Diferența a făcut-o reușita lui David Villa, din
minutul 63. Atacantul Barcelonei a ajuns astfel la cota 42 pentru
naționala țării sale, fiind la două lungimi de Raul, golgheterul
all-time al ibericilor.

Presa din Spania este la picioarele lui Villa, acesta fiind
principalul artizan al victoriei și calificării în sferturi.
„Asta este Spania mea” titrează Marca pe
prima pagină. „Mondialul lui Villa”, mai scrie
sursa citată, care menționează că Sergio Ramos a jucat excelent în
banda dreaptă și că Ronaldo nu s-a văzut pe teren.

„Avem cel mai bun atacant de la Cupa Mondială”,
și-au continuat cei de la Marca seria de aprcieri la
adresa lui Villa, continuând apoi: „A ratat prima
încercare, dar nu și pe a doua, deși Eduardo părea imbatabil.
Llorente și-a găsit partenerul perfect în atac. A intrat ca un leu
în teren, a creat spații și a jucat ca un adevărat pivot. Cu
siguranță Del Bosque se gândește să-l lase pe bancă pe Torres cu
Paraguay.”

Programul
partidelor din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, care se
dispută vineri și sâmbătă:

Vineri:

Olanda – Brazilia, ora 17.00 (Port Elizabeth)

Ghana – Uruguay, ora 21.30, (Johannesburg/Soccer City)

Sâmbătă:

Germania – Argentina, ora 17.00 (Cape Town)

Paraguay – Spania, ora 21.30 (Johannesburg/Ellis Park).

Publicat: 30 06. 2010, 10:26
Actualizat: 30 06. 2010, 10:35