Capello știe care e problema Angliei: „Sub presiune, uneori te lasă picioarele!”

Selecționerul Angliei, Fabio Capello, a recunoscut, luni, că
„unul sau doi” dintre jucătorii săi au fost nemulțumiți de metodele
sale, însă i-a avertizat că au venit la Cupa Mondială pentru a juca
fotbal, nu în vacanță, informează MEDIAFAX.

„Sunt probabil unul sau doi jucători nemulțumiți. Însă majoritatea
este mulțumită. Un jucător nu contează în fața celorlalți.
Important este grupul”, a declarat Capello la BBC, a doua zi după
criticile publice ale fundașului central John Terry.

Suntem aici să jucăm la Cupa Mondială, nu în
vacanță
„, a avertizat italianul, cu două zile înainte de
meciul decisiv cu Slovenia. Afirmând că se exprimă în „numele
jucătorilor”, Terry și-a declarat intenția de a transmite
doleanțele sale selecționerului, în timpul unei reuniuni, duminică
seară. Însă, conform surselor apropiate federației, fundașul ar fi
tăcut.

Dacă vrea cineva să-mi vorbească, poate să o facă. Îi
invit mereu pe jucători să se exprime. Însă nimeni nu a făcut acest
lucru ieri
„, a declarat Capello.Jucătorii voiau ca Fabio
Capello să facă schimbări tactice, mai ales prin titularizarea lui
Joe Cole. „Joe Cole este unul dintre cei 23 de jucători ai
noștri. Dar când vorbim de jucător, trebuie să-i respectăm și pe
cei care au jucat
„, a răspuns Capello.

În timp ce Terry a considerat „ofensatoare” o remarcă a
italianului, conform căruia jucătorii săi „se tem”, Capello a spus:
Este o problemă psihică. Când ești supus unei presiuni
puternice, uneori te lasă picioarele. Mi s-a întâmplat și mie ca
jucător. Însă cred că miercuri nu va fi o problemă
„.

Reprezentativa Angliei a obținut două remize la Cupa Mondială din
Africa de Sud, scor 1-1 cu SUA și 0-0 cu Algeria. Anglia va întâlni
în ultimul meci din grupa C, miercuri, naționala Sloveniei.

Publicat: 21 06. 2010, 23:00
Actualizat: 21 06. 2010, 23:12