Bergomi ne urmărește

La cei 47 de ani ai săi păstrează o alură atletică, iar costumul
îi vine impecabil, așa cum numai pe italieni stau hainele. Unul
dintre cei mai longevivi jucători din istoria fotbalului mondial,
Giuseppe Bergomi pare bucuros să vorbească despre

România. Cel puțin
înaintea eșecului cu Slovacia.

„Noi și voi suntem prieteni prin de­­­finiție. Am amintiri plă­cute
cu fotbaliști din România. Sunteți calzi ca noi și foarte
sociabili”. Știe despre exodul antrenorilor italieni în Liga I:
„Știu și despre Walter (n.r. – Zenga), dar și despre ceilalți
italieni care au antrenat acolo. E un campionat respectabil în
Europa. Mă interesez de rezultate, mai ales de cele ale echipelor
pregătite de italieni. Știu, de exemplu, că Mandorlini (n.r. – a
fost coechipier cu el la Inter) a luat campio­natul”. Nu pare că o
spune doar din politețe.

„Îmi place mult Chivu”

Următoarea întrebare vine firesc: este Chivu un urmaș pe măsură în
defensiva Interului? „Cristi este un luptător. Îmi place foarte
mult! A contribuit din plin la succesele noastre din ultimii ani.
Cu el căpitan, naționala voastră va renaște! Poate să aducă și va
aduce din spiritul de învingător deprins la Milano. El e un
veritabil campion și îl consider o absență de marcă la acest
Mondial”, spune Bergomi.

„Argentina? Întâi să treacă de Mexic…”

Despre această ediție a Cupei Mondiale, Bergomi consideră că se
încadrează în parametri normali. „Eliminarea Franței poate fi
considerată o surpriză, dacă ne raportăm la ce așteptări sunt în
ceea ce o privește. După cum au jucat însă, nu trebuie să ne
mirăm”. În privința echipei care va triumfa? „E greu de anticipat.
Toată lumea vede Argentina departe, dar meciul cu Mexic va fi unul
teribil”.
Dialogul a avut loc exact înaintea meciului dintre Italia și
Slovacia, astfel că despre naționala țării sale nu avea prea multe
de spus. După meci, m-am grăbit să ajung în dreptul postului de
comentator al Sky TV. O privire dezamăgită care nu lăsa loc
niciunei întrebări. Tristețea lui vorbea de la sine.

Omul-record

Bergomi a evoluat nu mai puțin de 19 sezoane consecutive în tricoul
lui Internazionale Milano. A adunat 519 prezențe în Serie A,
marcând 23 de goluri. S-a retras în 1999, la 36 de ani. Pentru
naționala Italiei a evoluat în 82 de partide, cucerind la numai 19
ani, în 1982, titlul mondial cu „azzurri”.

Publicat: 26 06. 2010, 09:21
Actualizat: 26 06. 2010, 09:33