Aguirre: „FIFA poate să stea liniștită! Tot timpul ne-am duelat cu Uruguay!”

Antrenorul echipei naționale a Mexicului, Javier Aguirre, a
declarat, marți, după înfrângerea cu Uruguay, scor 0-1, că
jucătorilor săi le-a lipsit dorința de a învinge într-o partidă
care a consființit totuși calificarea elevilor săi în optimile
competiției.

„Poate ne-a lipsit atitudinea potrivită la începutul
meciului, dorința de a câștiga partida și de a intra deciși pe
teren, nu doar a o spune. Am încercat să-i presăm încă de la
început, însă am fost temători când am avut șansa să
marcăm”
, a spus Aguirre, informează Prensa Futbol.

Aguirre este convins că nimeni nu poate reproșa celor două
formații că nu au încercat să câștige meciul, așa cum se specula
inițial, că un rezultat de egalitate este dorit de ambele
naționale. „Uruguay a controlat bine partida, știau că
rezultatul inițial este în favoarea lor și au jucat așa. Dar cred
că FIFA poate sta liniștită, pentru că am fost implicați într-un
duel tot timpul și am vrut mereu să câștigăm”
, a mai spus
el.

MEDIAFAX

Publicat: 22 06. 2010, 20:45
Actualizat: 22 06. 2010, 20:47