CFR Cluj – Lincoln 2-0. Campioana se impune fără emoții și și-a asigurat locul în grupele Conference League

xx (S), de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Lincoln Red Imps din mansa retur a turului II preliminar al Ligii Campionilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, miercuri, 28 iulie 2021. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj este în turul al treilea preliminar din Liga Campionilor! Campioana României a învins-o și în retur pe Lincoln, scor 2-0.

După succesul din tur, scor 2-1, CFR Cluj n-a forțat pe teren propriu, mai ales după golul marcat în minutul 18, de Cestor. Lincoln nu s-a făcut de râs, ba chiar i-a dat emoții lui Arlauskis, însă islandezul Sigurjonsson a lămurit definitiv lucrurile, după un gol superb din lovitură liberă.

După ce a eliminat formația din Gibraltar, CFR Cluj și-a asigurat locul în grupele Conference League, competiție aflată la prima ediție. Dacă va trece și de următorul preliminar din Liga Campionilor, atunci echipa patronată de Neluțu Varga își asigură prezența în grupele Europa League, acolo unde a fost în ultimele două sezoane.

CFR – Lincoln 2-0

Min. 76: OCAZIE MARE LINCOLN! Gomez reia puternic din apropiere, dar Arlauskis este iar la post.

INFO: CFR Cluj se pregătește cel mai probabil de o revanșă cu Young Boys, care o conduce pe teren propriu pe Slovan Bratislava cu scorul de 2-0, în minutul 35. În tur, rezultatul a fost 0-0.

Min. 59: GOOOOL CFR! Sigurjonsson prinde un șut splendid din lovitură liberă și gazdele conduc cu 2-0.

INFO: Tahiri intră în locul lui Deac și Jonathan Rodriguez intră în locul lui Hoban.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Min. 45: Finalul primei reprize.

Min. 26: OCAZIE LINCOLN! Gomez scapă în poziție excelentă, dar șutul atacantului este scos de Arlauskis.

Min. 18: GOOOOL CFR! Balonul circulă pe traseul Susic – Sigurjonsson – Cestor, iar fundașul deschide scorul.

Min. 4: OCAZIE CFR! Păun centrează bine din bandă, dar lovitura de cap trimisă de Cestor este respinsă de portarul advers.

Min. 1: Începe meciul din Gruia!

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Graovac, Cestor, Camora – Hoban, Sigurjonsson – Chipciu, Deac, Păun – Debeljuh
Rezerve: Bălgrădean, Hindrich, Rodriguez, Omrani, Ciobotariu, Latovlevici, Costache, Tahiri, Petrila, Fofana, Itu
Antrenor: Marius Șumudică

Lincoln: Soler – Wiseman, Chipolina, B. Lopes, Toscano – Yahaya, Rosa, Carralero – Walker, Kike Gomez, Britto
Rezerve: Goldwin, Ronan, Casciaro, Torilla, Gomez, Kovalonoks, Valarino, Moore, Sergeant, Ocran
Antrenor: Mike McElwee


Mare favorită la calificare după victoria din Gibraltar, scor 2-1, CFR Cluj este la un singur pas de grupele Conference League, a treia competiția europeană.

„Avem șansa să accedem în grupele Conference League, alte echipe se chinuie, joacă atâtea meciuri, atâtea tururi. Iar fanii au șansa de a vedea o echipă în Europa până în decembrie. Vom vedea și ce rang, poate Champions, poate Europa League”, a declarat Marius Șumudică, înaintea returului cu Lincoln.

CFR Cluj – Lincoln, Live Stream Online, de la ora 20:30

Meciul dintre CFR Cluj și Lincoln poate fi urmărit și Live Stream Online, pe digisport.ro, de la ora 20:30.

În următoarea fază a competiției, CFR Cluj are șanse mari să o întâlnească pe Young Boys, echipa care i-a barat drumul spre primăvara Europa League, în sezonul trecut, pe vremea când echipa era antrenată de Edi Iordănescu. Elvețienii sunt favoriți în dubla cu Slovan Bratislava. În tur, scorul a fost 0-0, în Slovacia.

Publicat: 28 07. 2021, 22:00
Actualizat: 28 07. 2021, 23:35