Celebrul Vicente del Bosque, schimbare radicală! „Spania e în stare de șoc” | FOTO

Spaniolul Vicente del Bosque, unul dintre cei mai titrați tehnicieni din istorie, a renunțat la mustața sa, iar presa internațională a remarcat schimbarea de look la un eveniment recent. Del Bosque, 67 de ani, are în palmares aproape toate trofeele internaționale, titlurile de campion mondial și european la conducerea naționalei Spaniei, Liga Campionilor, Cupa Intercontinentală și Supercupa Europei, cu Real Madrid.

„Spania în stare de șoc. Cel mai faimos mustăcios al țării, Vicente del Bosque, a apărut, marți seară, la un eveniment… fără mustață. Fostul selecționer al Spaniei și fostul antrenor al Realului este de nerecunoscut”, se arată în L’Equipe sau francefootball.fr.

Vicente del Bosque purta mustață de pe vremea în care era jucător, în anii ’70, iar faima a cunoscut-o și ca antrenor. Acum, în Salamanca, locul nașterii sale, autoritățile locale au botezat o stradă cu numele său.

 

Publicat: 28 11. 2018, 09:09
Actualizat: 28 11. 2018, 09:10