Ce se întâmplă cu transferul lui Dennis Man de la Parma în Serie A! Decizia care îi schimbă cariera internaționalului român | EXCLUSIV

Photo Massimo Paolone/LaPresse February 12, 2021 Parma, Italy soccer Parma vs Pordenone - Italian Football Championship League BKT 2021/2022 - Ennio Tardini stadium In the pic: Dennis Man Parma Calcio celebrates after scoring goal 2-1 PUBLICATIONxNOTxINxITAxFRAxCHN Copyright: xMassimoxPaolone/LaPressex
Vezi galeria foto - 5 poze

ProSport a aflat ce se va întâmpla cu transferul lui Dennis Man de la Parma în această vară. Fotbalistul român e dorit de câteva echipe din Serie A, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare.

Fostul jucător de la FCSB așteaptă însă decizia finală a patronului american în legătură cu conducerea executivă a clubului. Dacă președintele și directorul sportiv vor rămâne aceiași, Man va continua la Parma.

Oamenii care au garantat pentru aducerea internaționalului român au încredere că pot promova sezonul viitor în Serie A, iar Man ar trebui să fie unul dintre fotbaliștii decisivi în acest sens. Fotbalistul reușise să se impună în primul „11” al Parmei în acest sezon, însă problemele cu accidentările i-au îngreunat ascensiunea.

Dennis Man a fost aproape de Lazio în iarna trecută 

Nu este pentru prima dată când se discută despre posibilitatea plecării lui Man de la Parma. În perioada de transferuri din iarna trecută, fostul atacant de la FCSB a fost la un pas de o mutare la Lazio Roma.

Totul a picat în ultimul moment, când antrenorul, Maurizio Sarri, și-a spus cuvântul. Acesta a preferat să îl aducă pe Jovane Cabral, de la Sporting. Mutarea nu a avut efectul scontat, fobalistul bifând numai 4 meciuri pentru echipa lui Ștefan Radu.

Dennis Man (23 de ani) a bifat 27 de meciuri în acest sezon pentru Parma și a reușit 3 goluri și 2 pase decisive. Atacantul a evoluat numai pentru 6 luni în Serie A, în sezonul 2020-2021, competiție în care și-a trecut în cont 14 meciuri, 2 goluri și 1 assist.

  • 146 meciuri, 49 de goluri și 29 de pase decisive a reușit Man în tricoul celor de la FCSB. A câștigat o Cupă a României, în 2020

  • 14 meciuri și 4 goluri are fotbalistul în tricoul primei reprezentative a României

  • 8 milioane de euro este cota de piață a atacantului, conform Transfermarkt.com. În martie 2021, Man era evaluat la 11.000.000 de euro, cel mai înalt punct al carierei din această perspectivă

Publicat: 30 05. 2022, 10:45
Actualizat: 30 05. 2022, 10:49