Caz incredibil în Spania. O echipă a transferat un chinez de 39 de ani pentru o sponsorizare. Fotbalistul a fost retras cinci ani și nu va încasa salariu

Fotbalistul chinez Leilei Gao (39 de ani) a fost transferat de clubul spaniol de ligă a doua Ponferradina în schimbul unei sponsorizări primite de club.

Deși Leilei Gao și-a întrerupt cariera în perioada martie 2011-ianuarie 2016, Ponferradina nu a ținut cont de acest aspect și a decis să-l aducă pe chinez pentru a obține o sponsorizare, scrie marca.com. Mai mult, mijlocașul ofensiv nu va încasa salariu la echipa pentru care a semnat un contract valabil pentru următoarele șase luni.

Mutarea inedită făcută de Ponferradina este menită să atragă un capital de imagine important din țara asiatică. Leilei Gao a semnat un contract până la finalul sezonului, dar există opțiunea de a-i fi prelungit contractul până la încheierea stagiunii.

Leilei Gao a trecut pe la un număr important de echipe din diverse țări. Mijlocașul ofensiv a evoluat în țara natală pentru formații precum Wuhan Optics Valley, Beijing Guoan, Beijing Hongdeng sau Beijing Baxy. Acesta a mai evoluat și în Noua Zeelandă, Finlanda, Statele Unite sau chiar Spania, la UE Cornella sau FC Jumilla.

Publicat: 21 08. 2019, 17:47
Actualizat: 21 08. 2019, 17:48