Carlo Ancelotti a explicat cum l-a învins pe Xavi în Barcelona – Real Madrid

Carlo Ancelotti a explicat cum a reușit Real Madrid să o învingă pe Barcelona lui Xavi în etapa a 11-a din La Liga.

Carlo Ancelotti a explicat cum l-a învins pe Xavi în Barcelona – Real Madrid. „Cheia succesului a fost schimbarea de la pauză!”

Real Madrid s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Barcelona, iar formația condusă de Carlo Ancelotti a urcat pe primul loc în clasamentul din La Liga după 11 etape jucate în sezonul actual, la egalitate cu Girona și la patru puncte în fața rivalei conduse de Xavi.

După ce Real Madrid a învins-o pe Barcelona, Carlo Ancelotti a explicat cum a reușit să îl învingă pe Xavi chiar la el acasă.

„În prima parte am fost o echipă lentă şi puţin agresivă. În a doua, dimpotrivă. Am avut o echipă mai intensă şi mai puternică. Cheia succesului a fost schimbarea de la pauză.

(n.r. despre Belligham) A fost foarte eficient în zona adversă. A avut un prim gol grozav, iar în al doilea a fost cel mai bun”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de Orange Sport.

Jude Bellingham, omul decisiv pentru Real Madrid în derby-ul cu Barcelona

Barcelona a deschis rapid scorul prin Ilkay Gundogan, cel care și-a trecut numele pe tabela de marcaj în minutul 6, însă Real Madrid a egalat în repriza a doua, în minutul 68, prin Jude Bellingham. Tot fotbalistul în vârstă de 20 de ani a înscris și golul care i-a adus victoria formației lui Carlo Ancelotti, în minutul 90+2, iar madrilenii au reușit cea de-a 103-a victorie în „El Clasico”.

Cotat de site-urile de specialitate la 150 de milioane de euro, Jude Bellingham a ajuns la Real Madrid  în iulie 2023 și a semnat un contract valabil până în vara lui 2029. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a costat-o pe gruparea din LaLiga nu mai puțin de 103 milioane de euro.

  • 30,15 milioane de euro a plăti Borussia Dortmund pentru transferul lui Jude Bellingham în iulie 2020

Echipele de start de a Barcelona – Real Madrid:

  • FC BARCELONA: Ter Stegen – Araujo, Christensen, Iñigo Martinez, Balde – Ilkay Gündogan, Fermin Lopez (Oriol Romeu 72), Gavi – Joao Cancelo (Lamine Yamal 76), Ferran Torres (Lewandowski 61), Joao Felix (Raphinha 77). ANTRENOR: Xavi Hernandez
  • REAL MADRID: Kepa – Dani Carvajal, Rüdiger, Alaba, F. Mendy (Camavinga 52) – Valverde, Tchouameni, Kroos (Modric 63), Bellingham – Rodrygo (Joselu 63), Vinicius Junior (Lucas Vazquez 90+1). ANTRENOR: Carlo Ancelotti
Publicat: 28 10. 2023, 20:41