Zidane:** „Ribery e mai bun decât Ronaldo”

Despre rivalitatea (sportivă) Messi-Cristiano Ronaldo s-a scris foarte mult, iar fanii vor putea asista la un duel direct miercuri, în finala Ligii Campionilor, însă o fostă mare legendă a fotbalului mondial nu se dă-n vânt după portughez. Marele Zinedine Zidane, unul dintre cei care au scris istorie pe Berrnabeu, e de părere că există alți jucători peste Cristiano Ronaldo. Printre aceștia, starul lui Bayern Munchen, și el francez, Franck Ribery.

Se pare că șansele ca Ronaldo să ajungă la Real Madrid sunt tot mai mici, și asta nu numai din prisma ultimelor declarații ale părților implicate. Din vară, dacă Florentino Perez, creatorul galacticilor, va ajunge din nou președinte la Real, Zidane se va înrola și el la clubul blanco, în postura de consilier pe probleme de transferuri. Cel puțin deocamdată, opțiunile lui Zizou nu se îndreaptă spre starul lui United.

"Ronaldo e un mare jucător, normal, a câștigat ‘Balonul de Aur’ și ar putea să-l câștige din nou și în acest an. E un jucător formidabil, dar dacă ar fi să mă întrebați pe cine-l prefer eu, e foarte clar că l-aș alege pe Ribery"
, a spus Zidane.
 

Publicat: 26 05. 2009, 12:30
Actualizat: 26 05. 2009, 12:45