Zidane, mulțumit după debutul la Real: „Mi-a plăcut foarte mult atitudinea jucătorilor mei”

Tehnicianul Zinedine Zidane, care a debutat cu o victorie pe banca tehnică a echipei Real Madrid, scor 5-0, cu Deportivo La Coruna, a fost extrem de mulțumit de atitudinea jucătorilor săi la meciul din etapa a XIX-a a campionatului Spaniei, informează Marca.

„Nu pot fi decât mulțumit. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea jucătorilor mei. Mai trebuie să progresăm în anumite planuri, în special la recuperare. Dar o vom face, sunt sigur. La acest meci, pur și simplu am savurat ce a făcut echipa mea. Și publicul a fost fantastic și a contribuit la atmosfera frumoasă”, a afirmat Zidane.

Formația Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Deportivo La Coruna, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Spaniei, primul cu Zinedine Zidane la conducerea tehnică.

Dintre cele cinci goluri, trei au fost înscrise de Gareth Bale (minutele 22, 49 și 63). Celelalte două reușite îi aparțin lui Benzema, ’15 și ’90+1.

Zinedine Zidane, care a preluat conducerea tehnică a echipei Real Madrid la începutul acestei săptămâni, a fost ovaționat de public la meciul cu Deportivo La Coruna.

Mediafax

Publicat: 10 01. 2016, 13:20
Actualizat: 10 01. 2016, 13:21