Ziarul care a anunțat plecarea lui Gotze a găsit și înlocuitorul țintit de Klopp.** Borussia se bate cu Arsenal pentru o mutare din Spania

Nemții de la Bild au fost primii care au aruncat bomba plecării lui Gotze de la Borussia la Bayern. Același ziar anunță și înlocuitorul țintit de Klopp pentru fostul mijlocaș ofensiv.

Bild notează că Jurgen Klopp îl vrea pe Jesus Navas de la Sevilla, chiar dacă posturile celor doi nu sunt aceleași. Presa din Anglia spune că pe lista pentru semnătura „aripii” spaniolilor este și Arsenal.

Cum Sevilla are probleme financiare în acest sezon, nu ar fi exclus ca mutarea să se facă într-un sens sau altul, cu atât mai mult cu cât germanii ar fi gata să dea între 15 și 20 de milioane de euro pentru transfer.

Publicat: 10 05. 2013, 18:46
Actualizat: 10 05. 2013, 18:47