Zenga:** „Obiectivul meu e titlul!”

Walter Zenga a fost prezentat oficial ieri la Palermo, iar fostul antrenor al Stelei nu și-a ascuns obiectivul din următorul sezon: titlul. În prima sa declarație a vorbit și despre Urziceni și a mărturisit că vrea să urmeze același model și la Palermo.

"Anul acesta vreau să câștig campionatul. Nu le voi cere jucătorilor mei să fie perfecți ci să își îmbunătățească în fiecare zi jocul și dorință de a ajunge cât mai sus posibil.Modelele mele sunt Bordeaux, Unirea Urziceni și Șahtior Donețk, iar obiectivul meu e maxim: țintesc titlul", a declarat Zenga.

Omul-Păianjen a dezvăluit și de ce a ales să treacă la marea rivală a Cataniei și a declarat că nu se simte contestat de suporteri deoarece până acum a primit numai felicitări și mesaje pozitive.

"Nu văd de ce am face referire la trecut, dar în acest moment suntem toți buni la a face scandal. Sunt la Palermo pentru că de câțiva ani nu am mai fost în UEFA și mă întrebam cum e posibil așa ceva. Eu țintesc cât mai sus, iar Zamparini îmi oferă posibilitățile de a ajunge aici. Între mine și el nu vor fi probleme, mai mult, sunt convins că vom avea un raport foarte bun. Dacă mă simt contestat de suporteri? Spuneți-mi numele! Eu am primit doar mesaje de simpatie.", a mai adăugat Zenga.

De la prezentare a lipsit Maurizio Zamparini, semnarea contractului fiind amânată pentru azi.

Publicat: 09 07. 2009, 16:16
Actualizat: 09 07. 2009, 16:21