XAVI, record incredibil: 258 de meciuri în 48 de luni!** Vezi soluțiile de schimb ale lui Pep

Creierul Barcelonei nu mai obosește. Xavi are în dreptul lui nu
mai puțin de 258 de meciuri în patru ani! O cifră incredibilă,
având în vedere ritmul în care joacă extratereștrii.

Pe 2 decembrie 2005, Xavi suferea poate cea mai gravă accidentare
din cariera lui: ruptură la ligamentele încrucișate anterioare. A
fost operat de urgență și a revenit la timp ca să prindă al doilea
trofeu din istoria echipei, pe 27 aprilie 2006, la Paris.

De atunci, Xavi este o adevărată mașină de fotbal. Din august 2006
până în prezent, catalanul are 258 de meciuri jucate, adică o medie
de 5,375 de meciuri pe lună. 22.000 de minute jucate!!!

Niciun alt jucător din lume nu a mai bifat atâtea minute jucate,
scriu cei de la Sport.es

CIFRELE LUI
XAVI:

139 de meciuri în Primera, din 152 posibile
în acești patru ani!

35 de meciuri pe sezon în campionat, în
fiecare an! Un meci mai puțin în ultimul sezon
42 de meciuri în Liga
Campionilor! A ratat doar un meci din cele jucate de
Barcelona

Acum, Xavi va rata meciul cu Mallorca, dar și pe cel al Spaniei cu
Lituania. Playmaker-ul „extratereștrilor” are tendinită la unul din
genunchi și, deși se preconizase că va fi apt săptămâna viitoare, a
fost lăsat „acasă” de selecioner, pentru a se recupera în
totalitate.

Pentru înlocuirea lui Xavi, Guardiola are trei soluții: Mascherano
sau Busquets ca închizători, Keita, sau includerea pe listă a
mijlocașului de la Barcelona B, Thiago Alcantara. Jonathan Dos
Santos este un alt nume pe care cei de la AS îl dau ca prezent pe
bancă în etapa a șasea din Primera

Publicat: 02 10. 2010, 11:48
Actualizat: 02 10. 2010, 12:32