Wenger zice „No” Realului

Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal Londra, a respins propunerea oamenilor Realului, care îi puseseră pe masă un contract de nouă milioane de euro anual, fără a lua în considerare primele grase de obiectiv.

Potrivit News of the World, înțelegerea era pentru cinci ani și era valabilă începând din sezonul viitor.

Cel care garanta personal pentru contractul de mai sus era fostul președinte de pe Bernabeu, Florentino Perez, candidatul cu cele mai mari șanse la șefia madrilenilor la alegerile care vor avea loc în iunie.

Francezul Wenger, 59 de ani, este managerul "The Gunners" din 1996, iar înțelegerea sa cu londonezii expiră în 2010.

Publicat: 03 05. 2009, 15:37
Actualizat: 03 05. 2009, 15:39