Walter Mazzari a fost demis de la Inter. Roberto Mancini, favorit să-l înlocuiască

Tehnicianul Walter Mazzari a fost demis de la conducerea echipei Internazionale Milano, din cauza rezultatelor slabe ale formației, în locul său urmând a fi numit Roberto Mancini, informează Gazzetta dello Sport, care citează Sky Sport 24.

După 11 etpape, Inter ocupă locul 9 în Seria A, cu patru victorii, patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri.

Walter Mazzarri, 53 de ani, antrena echipa Internazionale Milano din mai 2013 și mai avea contract valabil până în iunie 2016.

Roberto Mancini, 49 de ani, a mai fost antrenor la Inter între 2004 și 2008. El a pregătit ultima dată formația Galatasaray Istanbul, după ce anterior a fost manager la Manchester City.

Mancini a câștigat trei titluri la rând cu Inter, 2005/06, 2006/07 și 2007/08, iar cu City titlul în Anglia, în 2011/2012.

MEDIAFAX

Publicat: 14 11. 2014, 14:11
Actualizat: 14 11. 2014, 14:12