VIDEO** Wenger a găsit înlocuitor pentru Fabregas! Vezi aici ce poate să facă cu mingea!

Tehnicianul lui Arsenal a pregătit o ofertă de 26 de milioane de
euro pentru vedeta lui Bordeaux, Yoann Gourcuff, acesta fiind
principalul favorit pentru înlocuirea lui Fabregas, care este
curtat intens de FC Barcelona.

„Tunarii” au luat deja legătura cu tatăl jucătorului pentru a
facilita trecerea acestuia pe Emirates, ceea ce ar face ca Gourcuff
să devină cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal.

„În timp ce facem toate eforturile pentru a-l ține pe Cesc
la Arsenal, șefii clubului caută o alternativă viabilă. Noi credem
că stilul lui Gourcuff se potrivește de minune cu cel al lui
Arsenal și ar face ca eventuala plecare a lui Fabregas să se
resimtă cât mai puțin în jocul echipei.”,
a declarat o
sursă a clubului englez.

Wenger vrea cu orice preț să îl păstreze pe Fabregas, mai ales după
ce jucătorul a declarat că ar fi încântat de o trecere la
Barcelona.

Prețul cerut de „tunari” pe Fabregas, 94 de milioane de euro, pare
exagerat la prima vedere, însă cluburile s-ar putea înțelege în
cele din urmă în jurul sumei de 53 de milioane de euro.

Gourcuff are un salariu de 94 de mii de euro pe săptămână la
Bordeaux, unul dintre cele mai mari din prima ligă franceză.

Publicat: 31 05. 2010, 09:52
Actualizat: 31 05. 2010, 09:58