VIDEO | Un atacant camerunez a decedat în Algeria după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune

Atacantul camerunez al echipei JS Kabylie, Albert Ebosse, a murit sâmbătă seară, după ce a fost lovit de un obiect aruncat din tribune la finalul meciului cu USM Alger, scor 1-2, din etapa a doua a campionatului Algeriei, informează AFP, citând agenția APS.

Jucătorul camerunez de 24 de ani a murit la spitalul Tizi Ouzou, din Kabylie, unde fusese transportat.

Albert Ebossé marcase singurul gol al echipei sale la meciului cu USM Alger, iar înfrângerea a provocat furia fanilor, care au început să arunce diverse obiecte din tribune în momentul în care jucătorii se îndreptau spre vestiare.

Ebosse a venit la JS Kabylie în 2013 iar în sezonul 2013/2014 a fost golgheterul campionatului.

Ministerul de Interne a ordonat deschiderea unei anchete în acest caz.

MEDIAFAX

Publicat: 24 08. 2014, 10:11
Actualizat: 24 08. 2014, 14:51