VIDEO | Simularea anului vine din Eredivisie. Un jucător de la Feyenoord s-a prăbușit pe gazon după o simplă atingere

Steven Berghuis (26 de ani), jucătorul lui Feyenoord, a oferit o simulare grosolană în ultima partidă din Eredivisie, contra lui Utrecht, scor 1-0, și a fost aspru criticat de presa internațională și de fanii fotbalului.

Incidentul a avut loc în minutul 68 al partidei de pe De Kuip, la scorul de 0-0, când Berghuis a fost atins amical pe cap de către căpitanul lui Utrecht, Willem Janssen. Un moment mai târziu, jucătorul lui Feyenoord a ales să se prăbușească pe gazon și să se țină cu mâinile de cap, simulând astfel un gest nesportiv al jucătorului oaspeților.

Deși unii fani ai sportului au fost vehemenți pe Twitter, solicitând chiar suspendarea pe o perioadă îndelungată a lui Berghuis, partida a continuat fără să se arate vreo sancțiune pentru jucători. Meciul de la Rotterdam s-a terminat cu victoria lui Feyenoord, grație golului înscris de veteranul Robin van Persie, în minutul 87. După acest rezultat, campioana Olandei din sezonul 2016/2017 se clasează pe locul 3, cu 13 puncte acumulate în 6 jocuri, în timp ce Utrecht se află pe poziția 15, ultima care o menține în prima ligă, cu 5 puncte.

În vârstă de 26 de ani, Steven Berghuis a evoluat pentru mai multe formații din Olanda, precum Twente, VVV-Venlo sau AZ Alkmaar, iar în 2017, Feyenoord l-a răscumpărat pe mijlocașul ofensiv de la Watford, pentru 6,5 milioane de euro. De asemenea, Berghuis are și 14 meciuri disputate la echipa națională a Olandei, pentru care a debutat în mai 2016. În acest sezon, acesta a fost integralist în toate cele 9 partide ale lui Feyenoord, reușind un gol și două pase decisive.

12 milioane de euro este cota de piață a lui Berghuis, potrivit transfermarkt.com

6 trofee are în palmares Berghuis: titlul în Eredivisie, trei Cupe ale Olandei și două Supercupe

Hope Steven Berghuis isn’t out too long for Feyenoord pic.twitter.com/QRP2F4QlPN

Articol scris de Alex Stănilă

Publicat: 24 09. 2018, 12:48
Actualizat: 24 09. 2018, 12:49