VIDEO „Regele” s-a întors!** La aproape cinci ani de la despărțirea de Arsenal, Henry a revenit luni seară cu un gol decisiv

Cu mai puțin de o lună în urmă, Thierry Henry (35 de ani) participa la dezvelirea statuii sale din lângă Emirates. Luni seară, revenea în tricoul lui Arsenal, la cinci ani și jumătate de la despărțire, cu Leeds, în turul III al Cupei Angliei. Iar în 10 minute de la intrarea pe teren o califica mai departe pe Arsenal. Coechipierii, antrenorul și fanii i-au mulțumit apoi „Regelui”.

De patru atingeri de balon a avut nevoie Thierry Henry pentru a-și pregăti revenirea de poveste în tricoul „tunarilor”. Cu a cincea, una cu interiorul piciorului drept, la colțul lung al lui Andy Lonergan, goalkeeper-ul lui Leeds, a rezolvat meciul și a trimis-o pe Arsenal la o întâlnire cu Aston Villa, în turul IV al Cupei Angliei. Era minutul 78 al partidei de pe Emirates și trecuseră doar 10 minute de când Herny pășise pe teren, înlocuindu-l pe inexistentul Chamakh.

„De povestit copiilor”
„O poveste de spus copiilor, dacă vrei să le zici o poveste despre fotbal”. Caracterizarea managerului Wenger legată de revenirea golgheterului all-time al lui Arsenal spune totul. „Era deja o legendă aici, dar a amplificat-o cu acest gol”, a mai punctat Wenger, alături de care Herny a câștigat două titluri, trei cupe ale Angliei și două Supercupe în perioada în care și-a clădit mitul (1999-2007). În cele două luni în care e împrumutat pe Emirates, de la New York Red Bulls, Herny (34 de ani) nu-și poate mări zestrea de trofee, dar sigur își poate consolida tronul cuvenit golgheterului al-time al lui Arsenal.

COINCIDENȚE
Imperiul numărului 12

Cu 12 minute înainte de finalul partidei de pe Emirates, Henry a marcat al 12-lea gol pentru Arsenal în meciurile cu Leeds, în 12 jocuri directe! Purta tricoul cu numărul 12. În anul 2012. Numărul 12 a fost numărul lui Henry la naționala Franței.

FAN
Van Persie: „Te iubesc, omule!”

Odihnit de Wenger la meciul cu Leeds, olandezul Van Persie a fost printre primii care l-au felicitat de Henry, cu un mesaj postat pe rețelele de socializare. „DA DA DA DA DA DA. Un singur cuvânt: LEGENDĂ‚!!! TH, te iubesc omule!!!!!!!”, a scris Van Persie, cel care pe 31 decembrie a doborât un record istoric al atacantului francez. Van Persie a încheiat anul cu 35 de goluri, cu unul peste ce reușise în trecut Herny.

M-am întors din vacanță în urmă cu 15 zile. Nu mă gândeam că voi mai juca vreodată la Arsenal. Cu atât mai mult să marchez un gol decisiv
Thierry Henry, atacant Arsenal

Thierry Henry, felicitări, frate, ce revenire!
Rio Ferdinand, fundaș Manchester United

Zile minunate pentru fanii fotbalului. Scholes și Henry au revenit pe teren! Ce sezon!
Michael Owen, atacant Manchester United

Henry a debutat la Arsenal pe 7 august 1999, într-un meci împotriva lui Leicester

De ce se miră toată lumea că Thierry a marcat golul decisiv? Toți știau oricum că asta urma să se întâmple! Regele s-a întors
Wojciech Szczesny, portar Arsenal

227 de goluri a marcat Henry în tricoul lui Arsenal, în 380 de apariții

VEZI AICI GOLUL LUI HENRY!

Publicat: 11 01. 2012, 08:42
Actualizat: 11 01. 2012, 08:44