VIDEO | Pușcaș a înscris împotriva Milanului! Atacantul român a marcat în premieră în Serie A, la debutul lui Gattuso

George Pușcaș continuă să fie omul potrivit la locul potrivit pentru Benevento. Internaționalul român de tineret a egalat în partida cu AC Milan, la cinci minute de la reluarea părții secunde.

La debutul lui Gattuso, Milanul n-a arătat foarte diferit față de perioada Montella. Oaspeții au deschis scorul împotriva nou-promovatei în minutul 38, prin Bonaventura, care a punctat după un carambol în defensiva gazdelor. Cu înfrângeri pe linie în Serie A, jucătorii lui Benevento au ieșit mai montați de la cabine, iar Pușcaș a restabilit egalitatea la prima ocazie a reprizei. Donnarumma a respins în față o torpilă din afara careului, iar Pușcaș s-a aflat acolo pentru a împinge balonul în plasă.

E primul gol marcat de atacantul împrumutat de la rivala Inter, în Serie A. Din nefericire pentru Benevento și Pușcaș, Kalinic a readus Milanu în avantaj la numai șapte minute de la golul românului.

Publicat: 03 12. 2017, 15:00
Actualizat: 03 12. 2017, 15:05