VIDEO** Mourinho, niciun meci fără scandal! Pepe, urecheat în fața a 30.000 de fani

Realul începe să arate așa cum vrea Mourinho! Galacticii au
trecut la scor de Malaga, iar spaniolii vorbesc deja de armata de
pe Bernabeu. Cu Ronaldo, Di Maria, Ozil și Higuain în mare formă,
Realul a trecut pe primul loc, ajutat chiar de marea rivală: Barca
a câștigat cu Valencia.

Malaga – Real 1-4! Pentru Real au marcat Higuain, în minutele 30 și
65, și Ronaldo, în minutele 45 și 51. Gazdele au reușit golul de
onoare prin Stadsgaard, în minutul 55

Dacă pe teren lucrurile au mers conform planului, galacticii au
fost „surclasați” în afara gazonului! Mourinho nu a scăpat de
scandal nici în deplasarea de la Malaga.

De data asta, în centrul atenției a fost Pepe. Portughezul i-a
jignit pe cei de la Malaga și a fost urecheat de Luque.

Fostul jucător de la SuperDepor a stat pe banca de rezerve, dar a
ținut să îl pună la punct pe fundașul albilor:

„Pepe ne-a spus să ne uităm la tabelă. Nu îmi plac
scandalurile, dar nu pot accepta să nu fiu respectat. Am discutat
în drum spre vestiare. El este un fundaș excelent, dar ca să porți
tricoul Realului, trebuie sa fii și un gentleman
„, a
declarat Luque după meci

Real Madrid: Casillas; Arbeloa, Pepe, Carvalho, Marcelo; Di María
(Pedro León, m. 69), Xavi Alonso, Khedira, Cristiano Ronaldo; Ozil
(Canales, m. 81), Higuaín (Benzema, m. 73).

Málaga CF: Galatto; Gámez, Weligton, Kris Staadsgaards, Mtiliga;
Fernando (Sandro Silva, m. 67), Apoño (Portillo, m. 77), Juanito;
Quincy, Rondón, Edu Ramos (Luque, m. 51).

http://video.rutube.ru/c0296d840f24166173ee8422f88351c5

Sursa FOTO: as.com

Publicat: 17 10. 2010, 10:37
Actualizat: 17 10. 2010, 10:44