VIDEO Credeți sau nu, asta este galeria unei echipe care abia a promovat din liga a V-a! Coregrafie de senzație, pe un stadion aproape ruinat. Cine sunt autorii:

Fanii Borussiei Dortmund uimeau întreaga lume în urmă cu două săptămâni, la returul cu Malaga, cu o coregrafie 3D absolut impresionantă, care probabil le-a dat și elevilor lui Jurgen Klopp impulsul necesar pentru a obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Ultrașii lui AC Milan s-au sesizat atunci, reclamând că germanii ar fi copiat o coregrafie mai veche de-ale lor, dar elementele de originalitate ale galeriei de pe Westfalen Stadion a închis discuțiile.

La două săptămâni distanță, italienii au pus în scenă o nouă desfășurare de forțe rar întâlnită pe multe stadioane ale lumii. Cu atât mai mult cu cât a avut loc pe arena lui Salernitana, echipă ce de-abia a reușit promovarea în Serie C1. Fanii grupării italiene au sărbătorit succesul favoriților cu o coregrafie ce poate lejer să rivalizeze cu cele ale fanilor de la Dortmund și Milan și pe care o puteți vedea mai jos.

Publicat: 24 04. 2013, 13:22
Actualizat: 24 04. 2013, 13:23