VIDEO** Au 60 de ani de istorie! O echipă face senzație în Spania cu mai mulți englezi decât Chelsea, Manchester sau Arsenal!

O echipă cu 60 de ani de istorie face furori în Spania, după ce
s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut. Jerez Industrial
are mai mulți englezi în echipă decât marile echipe din Premier
League: Arsenal, Manchester și Chelsea. Jerez Industrial este lider
în divizia a treia din Spania, cu 23 de puncte. În spatele minunii
din ligile inferioare din Spania stă Academia unui fost mare
internațional englez, Glenn Hoddle.

Care sunt explicațiile minunii: Jerez a făcut un acord cu Academia
Glenn Hoddle, care a trimis 22 de jucători englezi în Spania.
Antrenorul Enrique Caballero are la dispoziție doar doi spanioli:
Junase și Valtierra.

Catalanii de la Sport.es notează că antrenorul are nevoie de
traducător pentru a se înțelege cu englezii din echipă: „Au multă
calitate, sunt educați și disciplinați”, spune Caballero.

Ideea proiectului i-a venit lui Glen Hoddle, care a vrut să le dea
de muncă și jucătorilor care nu au prins un contract în Premier
League sau în liga a doua, dar care au potențial.

Sursa FOTO: sport.es

Publicat: 03 11. 2010, 20:44
Actualizat: 03 11. 2010, 20:46