VIDEO Alex Ferguson îi face super-echipă succesorului său:** se bate cu Juvetus și Dortmund pentru Van Nistelrooy de Mexic! Atuul lui United

Presa engleză anunță că Manchester United a pus ochii pe noua senzație a fotbalului mexican, supranumit deja „noul Chicharito Hernandez”. „Diavolii” sunt una dintre cele trei mari formații europene care îl doresc pe Erik Torres Padilla (19 ani), fotbalist urmărit de asemenea și de Juventus și Borussia Dortmund.

Tânărul atacant mexican este deja în lotul lărgit al naționalei mari a țării sale, evoluțiile sale de la echipa de club neavând cum să rămână fără consecință. Vârful de 19 ani a marcat 13 goluri în două sezoane pentru Guadalajara, dar a impresionat în special prin calitățile și finețea cu care controlează balonul.

O amenințare pentru Manchester United ar putea veni și din Brazilia, acolo unde cluburile mari sunt și ele cu ochii pe Erik Torres Padilla, dar Sir Alex Ferguson mizează pe faptul că atacantul va alege Anglia datorită faptului că la Manchester îl va avea alături și pe conaționalul său, Chicharito Hernandez.

Publicat: 12 10. 2012, 10:30
Actualizat: 12 10. 2012, 10:39