VIDEO Ajax a mai lansat un superstar!** Are 19 ani, a venit pe 1 milion de euro și pleacă pentru 25!

Ajax Amsterdam e gata să dea un nou tun pe piața
transferurilor și să încaseze o sumă fabuloasă pentru un jucător
adus în 2008 pentru 1 milion de euro.

Mijlocașul Christian Eriksen a explodat pur și simplu în ultimul
sezon, iar marile cluburi din Premier League sunt gata să înceapă
licitația pentru jucător. În vârstă de 19 ani, danezul e cotat deja
la 25 de milioane de euro, iar șefii lui Ajax sunt convinși că vor
putea cere și mai mult pentru el în scurt timp. E și motivul pentru
care aceștia se gândesc să mai aștepte încă un sezon, înainte să ia
în calcul transferul acestuia.

Totuși, Chelsea și Liverpool insistă pentru jucător, londonezii
fiind dispuși să plătească pe loc 25 de milioane de euro.

Publicat: 09 06. 2011, 17:54
Actualizat: 09 06. 2011, 17:56