Victor Pițurcă, aproape de o nouă lovitură pe piața transferurilor: îl vrea pe Bogdan Stancu. „Eu mi-am dat acordul să merg acolo, nu îmi va fi greu să mă adaptez”

Victor Pițurcă este foarte aproape de a mai realiza un transfer la Al-Ittihad. După ce i-a luat pe Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala, gruparea arabă negociază acum și cu Bogdan Stancu.

Fostul jucător al Stelei este tentat de oferta celor de la Al-Ittihad și spune că și-a dat acordul să meargă în Arabia Saudită. Pentru ca transferul să se realizeze mai trebuie ca Genclerbirligi să ajungă la un consens cu echipa pregătită de fostul selecționer.

„Eu mi-am dat acordul să merg acolo cu domnul Pițurcă, pentru că îl cunosc foarte bine și știu că m-a ajutat foarte mult. E un antrenor valoros. Nu cred că îmi va fi greu să mă adaptez”, a declarat Bogdan Stancu pentru DolceSport.

Bogdan Stancu a ajuns la Genclerbirligi în iulie 2013 și a semnat un contract pe trei ani. În perioada petrecută la Genclerbirligi a marcat 19 goluri în 42 de partide. Stancu și-a început cariera la FC Argeș, a jucat apoi la Unirea Urziceni, iar între 2008 și 2011 a evoluat pentru Steaua. În 2011 a fost achiziționat de Galatasaray, dar a fost cedat mai întâi sub formă de împrumut, apoi definitiv la Orduspor.

6 milioane de euro este cota de piață a lui Bogdan Stancu, conform transfermarkt.com

Publicat: 11 01. 2015, 10:43
Actualizat: 11 01. 2015, 10:56