Vestiarul lui Chelsea, pe un butoi de pulbere!** Au câștigat primul trofeu UCL, nu toată lumea s-a bucurat: „Nu am vrut să ating cupa!” Ce jucător își face bagajele

Chelsea a început slab sezonul, dar spre final „albaștrii” s-au redresat și au adus în vitrina clubului două trofee, unul dintre ele în premieră. Chelsea a câștigat Cupa Angliei și trofeul UEFA Champions League, dar chiar dacă a obținut aceste distincții importante, nu toții jucătorii din lotul englezilor s-au bucurat la finalul stagiunii.

Tânărul atacant belgian în vârstă de 19 ani, Romelu Lukaku, nu este deloc mulțumit cu statutul său la Chelsea și în consecință nici s-a bucurat pentru trofeele câștigate de coechipierii săi.

„Când Salomon Kalou mi-a pus Cupa în brațe în autobuz, l-am rugat să o ia imediat. Nu am vrut sa ating trofeul pentru că nu am avut nicio contribuție la câștigarea lui”, a declarat Lukaku pentru De Standaard.

Puștiul din Belgia și-a mai exprimat și în alte rânduri nemulțumirea vis-a-vis de situația sa din Anglia, principalul vinovat fiind Andre Villas-Boas.

„Există o persoană pe care nu o voi ierta niciodată pentru ce mi-a făcut: fostul antrenor, Villas Boas. M-a deranjat enorm felul cum m-a tratat și cum mi-a vorbit. Încă de la început mi s-a părut ciudat. Nu mi-a oferit niciodată vreo explicație. În meciurile de pregătire mă punea fie extremă stânga, fie dreapta. Când veneau meciurile oficiale, mă ținea mereu pe bară. Nu am învățat absolut nimic de la el. Le-am spus și celor de la club despre problemele mele. Înțelegeam că era sub presiune, dar asta nu mă liniștea deloc. De când a plecat m-am dezvoltat foarte mult ca jucător”, a declarat Romelu Lukau pentru mirror.co.ok.

Lukaku a fost adus la Chelsea în urmă cu un an, englezii plătind pentru el 18 milioane de lire sterline și catalogându-l la acea dată drept „noul Drogba”. Oficialii „albaștrilor” vor decide pe ce jucători se vor baza și care va fi componența lotului echipei de seniori după turneul amical din USA. Lukaku, Thibault Courtois și Kevin de Bruyne, toți fotbaliști extrem de tineri, vor afla dacă vor fi păstrați în lotul echipei sau vor fi împrumutați sezonul viitor în funcție de evoluțiile lor din meciurile de pregătire ce vor fi susținute în Statele Unite ale Americii.

Publicat: 01 06. 2012, 14:17
Actualizat: 01 06. 2012, 14:24