Van Basten este în vizorul lui Don Silvio

Marco van Basten, fostul antrenor al lui Ajax Amsterdam, a fost zărit de jurnaliștii italieni luând masa împreună cu doi foști coechipieri din perioada Sacchi: Filippo Galli și Mauro Tassotti. Nu asta i-a determinat pe ziariștii peninsulari să speculeze asupra preluării de către "Marco Unico" a funcției de antrenor al formației la care a cunoscut gloria, ci faptul că, după ce a observat puhoiul de lume care îl aștepta la ieșirea din restaurant, a încălecat fereastra și a sărit pe geam, exact ca un infractor furișat la adăpostul întunericului.

A mai fost anunțul deciziei sale de a demisiona de la Ajax într-un moment cel puțin ciudat, cu două etape înainte de finalul campionatului, decizie urmată a doua zi de declarațiile lui Berlusconi, acesta din urmă exprimându-și public nemulțumirea pentru felul în care arată Milanul de astăzi.

Prin ceea ce a însemnat Marco pentru Milanul de acum 20 de ani nici că s-ar putea face o alegere mai bună, dar fostul Balon de Aur nu a dovedit că poate face din postura de antrenor nici măcar a mia parte din ceea ce a demonstrat ca fotbalist.

Și ar mai fi ceva… Cuvintele lui Il Cavaliere, care a spus despre Van Basten că este fiul rătăcitor care va fi primit întotdeauna cu brațele deschise la Milano.

Oficial, cel puțin deocamdată, Milan tratează cu Allegri și Spalletti și, pe un alt canal cu perechea formată din Tassotti-Galli sau Leonardo.

Publicat: 18 05. 2009, 18:56
Actualizat: 18 05. 2009, 18:58