United a deschis negocierile pentru Kaka

Kaka își recunoaște eșecul, mai ales după ce Real Madrid a ajuns foarte aproape de transferul lui Bale, lucru care ar limita șansele de titularizare ale brazilianului. Fostul star al Milanului a declarat că vrea să plece, iar una dintre variante este chiar revenirea la Milano. Presa din Spania anunță însă o altă destinație pentru Kaka. As notează că Manchester United a deschis negocierile pentru sud-american.

Adus la Madrid pentru 65 de milioane de euro, Kaka nu a reușit să se adapteze și încearcă să își relanseze cariera. Sursa citată notează că englezii îl vor pe brazilian, dar încearcă să îl convingă pe acesta să accepte o reducere cu 50 la sută a salariului. Pe de altă parte, este greu de crezut că Milan va intra serios în negocieri cu Kaka, atâta timp cât „Diavolul” tocmai s-a despărțit de Kevin Prince Boateng, ajuns la Schalke, adversara Stelei în grupele Ligii.

„Vreau să plec! Cred că acum este momentul potrivit pentru mine și pentru club să ne despărțim amical. Am vorbit cu Ancelotti și cu cei din club, toți știu. Lucrurile la echipă sunt acum complicate, iar clubul știe ce vreau. Este obligația mea să muncesc și să mă antrenez, dar tatăl meu se ocupă deja să vadă dacă vine ceva. Cred că așa e cel mai bine pentru mine și pentru club. Sper să găsim o soluție înainte de ziua de luni (n.r. când se închide perioada de transferuri). Intenția mea este să continui să joc în Europa”, a declarat Ricardo Kaka, conform goal.com.

Publicat: 30 08. 2013, 19:42
Actualizat: 30 08. 2013, 20:52