Un ziar catalan face dezvăluiri despre forma lui Messi: „Probabil că Messi a mâncat prea multă pizza în sezonul trecut”. Afirmația ar fi fost făcută de un fost manager al Barcelonei

Carles Rexach, fost manager la Barcelona în perioada 2001-2002, ar fi acordat un interviu în care pune evoluțiile lui Messi pe seama faptului „că a mâncat prea multă pizza”. Starul argentinian are obiceiul să consume pizza după fiecare meci.

În ultimele două sezoane, Messi n-a mai reușit să atingă performanțele individuale pe care le avusese înainte. Argentinianul a alernat meciurile bune cu cele mai puțin reușite și n-a mai fost acel jucător decisiv pentru Barcelona.

Într-un asemenea context, Carles Rexach a declarat că forma lui Messi a fost influențată de regimul alimentar al acestuia: „Cred că sezonul trecut a mâncat mai multă pizza decât ar fi trebuit”, ar fi declarat fostul manager al Barcelonei. Interviul a fost publicat la finalul anului trecut de cotidianul regional catalan Regio 7, dar aceste afirmații abia acum au ajuns pe internet.

În replică, Rexach, care a fost jucător la Barcelona în perioada 1967-1981, spune că acel interviu este inventat și el n-a stat niciodată de vorbă cu ziariștii de la Regio 7: „Au făcut un interviu dintr-o discuție informală pe care am avut-o cu suporterii Barcelonei în August sau Septembrie. N-am nicio idee de unde a apărut acel articol, dar le-am cerut celor de la club să verifice și mi-au spus că e de atunci. Nu le-am dat niciodată vreun interviu. Aceste lucruri sunt complicate pentru mine”, a declarat Carles Rexach, conform marca.com.

Cât despre obiceiurile alimentare ale lui Lionel Messi, în presă au apărut mai multe informații cum că acestea nu sunt specifice unui sportiv. În toamna lui 2013, suedezul Hans Becke – fost antrenor la New York Red Bulls – dezvăluia o scenă de tensiune între Pep Guardiola și Lionel Messi: „Mai erau trei ore până la startul unui meci, iar în vestiar avea loc o ședință. La un moment dat, Messi a spus că vrea o cola. „Nu bem cola înaintea unui meci”, a spus Guardiola. Messi s-a ridicat de pe scaun iar în câteva momente a revenit având în mână o cola pe care a desfăcut-o și a băut-o în fața lui Guardiola. Antrenorul nu a spus nimic, era un război pe care nu îl putea câștiga. Era imposibil”.

Probabil că aceste informații au ajuns la urechile lui Hans Becke prin intermediul lui Thierry Henry sau Rafa Marquez, care s-au transferat de la Barcelona la New York Red Bulls. De asemenea, se știe despre Lionel Messi că măcâncă pizza la finalul oricărui meci, dar acest obicei este des întâlnit în rândul jucătorilor de la marile echipe.

Publicat: 03 03. 2015, 15:12
Actualizat: 03 03. 2015, 15:13