Un titlu de un miliard!** Povestea primului campionat câștigat de City după 44 de ani a început în 2008 și a sfidat pronosticul lui Sir Alex: „Nu cât trăiesc eu”

În septembrie 2008, în partea „albastră” a lui Manchester au aterizat șeicii cu sutele de milioane de euro. În 2011 a venit Cupa Angliei, primul trofeu pentru City după 35 de ani. În 2012 a sosit și cel mai vânat trofeu, campionatul, primul după 44 de ani. Urmează gloria europeană?

„Nu în timpul vieții mele”, a fost declarația lui Sir Alex Ferguson, în urmă cu câțiva ani, chestionat în legătură cu momentul în care City va câștiga titlul. Evenimentul s-a produs, din fericire Sir Alex trăiește, chiar dacă pe Tevez l-a luat valul și a ridicat bannerul cu „RIP Fergie” la parada lui City (foto centru). Noul pol de putere în Anglia a rămas la Manchester, dar s-a mutat de pe „Old Trafford” pe „Etihad”. Cu ajutorul unei rețete scrise de Abramovici și perfecționate de șeicul Mansour. Miliardarul rus a investit 258 de milioane de euro și a așteptat doi ani până la primul titlu de campion cu Chelsea. Șeicul arab Mansour a răbdat dublu până când „cetățenii” au câștigat titlul. Și a investit enorm! Conform bilanțului pus la dispoziție de City, din cele 1,1 miliarde investite în echipă de trustul Abu Dhabi United Group, șeicul a adus „de acasă” 678 de milioane de euro. Până acum.

Au fost la 8 puncte în spatele rivalei!

Marele merit al lui Mancini este modul în care a gestionat situația în care se afla City în ultima parte a sezonului. „Cetățenii” au fost la opt puncte în spatele lui Manchester United, dar cele șase victorii consecutive din final au întors soarta campionatului. Povestește Khaldoon al-Mubarak, președintele lui City: „Am vorbit cu Roberto imediat după ce am pierdut cu Arsenal (n.r. 0-1). Puteam să renunțăm sau să continuăm lupta. Am ales varianta câștigătoare și suntem mândri că am reușit să fim campioni”.

„Vrem să batem Barcelona și Real”

După ce a câștigat titlul în Anglia în ultima secundă, City vrea Liga Campionilor. Eliminat în grupe, în acest sezon, Mancini e conștient că performanța vine doar dacă bugetul echipei este pe măsură: „În fiecare an vedem cum Barcelona sau Real fac cel puțin două transferuri excepționale. Cred că City va fi la fel. Trebuie să ne întărim pentru a evolua la nivel înalt în campionat și în Ligă”. Conform BBC, atât Barcelona cât și Real Madrid au cheltuit fiecare 125 de milioane de euro pe transferuri în ultimii doi ani, în timp ce City a plătit 263 de milioane, în aceeași perioadă.

3,75 milioane de euro a plătit City pentru Costel Pantilimon. Goalkeeperul român are contract până în 2016 cu „cetățenii”, dar n-a prins niciun minut în campionat, în acest sezon

TOP 5 TRANSFERURI MANCHESTER CITY NUME JUCĂ‚TOR SEZON SUMĂ‚ (MIL. EURO)
Sergio Aguero 2011-2012 45
Robinho 2008-2009 39
Edin Dzeko 2010-2011 33
Carlos Tevez 2009-2010 31
Emmanuel Adebayor 2009-2010 30

Mancini continuă pe „Etihad Stadium”
Deși mai are un an de contract cu „cetățenii”, Roberto Mancini (medalion) a declarat că vrea să semneze un contract pe termen lung cu City: „Sunt fericit că lucrez aici. Am și alte obiective, aș vrea să câștig titlul în Spania, dar pentru moment sunt antrenorul lui City”. Mancini (47 de ani) este la City din 2009 și a câștigat cu „cetățenii” o Cupă a Angliei și un titlu.

E o echipă nouă, o eră nouă, și un club care vrea să câștige mai mult decât orice pe lumea asta. Ne vom lupta până la capăt
Khaldoon Al Mubarak, președinte Manchester City

Publicat: 16 05. 2012, 08:22
Actualizat: 09 05. 2013, 10:32