Un suporter al echipei AS Roma a fost reținut pentru tentativă de omor

Un suporter al echipei AS Roma a fost reținut, duminică, pentru tentativă de omor, în urma violențelor care au avut loc în capitala Italiei, înaintea finalei cupei dintre Napoli și Fiorentina, informează agenția ANSA, citată de AFP.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani, cunoscut ca „ultras” al galeriei echipei AS Roma, ar fi lansat fumigene în direcția unor suporteri ai formației Napoli, apoi ar fi tras focuri de armă spre ei.

Trei suporteri napoletani au fost spitalizați sâmbătă seară, fiind răniți de gloanțe. Unul dintre ei se află în comă, după ce un glonț i-a perforat un plămân și s-a oprit în apropierea coloanei vertebrale, potrivit ediției de duminică a cotidianului Corriere dello Sport.

Echipa Napoli s-a impus, sâmbătă seară, la Roma, în finala Cupei Italiei, după ce a învins, cu scorul de 3-1 (2-1), formația Fiorentina, într-un meci început cu trei sferturi de oră întârziere, din cauza incidentelor provocate de suporterii napoletani.

Înaintea partidei, sâmbătă după-amiază, trei suporteri ai formației Napoli au fost atacați de un grup de fani ai echipei AS Roma. Una dintre persoane, un bărbat de 30 de ani, a fost împușcat în piept și a fost internat în stare gravă. Alte două persoane au fost rănite ușor și au avut nevoie de spitalizare. De asemenea, un ofițer de poliție îmbrăcat civil a fost rănit la braț.

Vestea rănirii suporterilor a inflamat galeria echipei Napoli, aflată la Peluza Nord a Stadionului Olimpic. Fanii napoletani au aruncat cu fumigene în teren și au aprins torțe, iar începerea meciului a fost amânată. Un pompier a fost și el rănit în incina Stadionului Olimpic.

Partida a început după lungi negocieri cu fanii napoletani și după ce suporterii s-au mai calmat în urma intervenției căpitanului Marek Hamsik. Imnul național, cântat de Alessandra Amoroso, a fost fluierat de galeria echipei Napoli.

Sursa: Mediafax

Publicat: 04 05. 2014, 13:39
Actualizat: 04 05. 2014, 13:40