„Un Real fără suflet!” Vedetele lui Ancelotti s-au făcut de râs: 0-0 cu o echipă din a treia ligă!

„Un Madrid fără suflet”, titrează coditianul spaniol Marca, după ce Realul lui Ancelotti a făcut un meci extrem de slab în fața lui Olimpic de Xativa, din Liga a treia din Spania, și a obținut doar o remiză, scor 0-0, în manșa tur a șaisprezecimilor Cupei Regelui.

Fără superstarurile Cristiano Ronaldo și Gareth Bale, dar cu Di Maria, Isco sau Sergio Ramos pe teren din primul minut, Realul s-a chinuit timp de 90 de minute fără să găsească drumul spre gol.

Nici intrările lui Marcelo, Modric și Benzema nu au schimbat nimic, iar Realul așteaptă acum meciul retur pentru a tranșa calificarea.

La final, Ancelotti s-a declarat mulțumit în ciuda scorului de pe tabelă și a pus prestația mai slabă pe seama gazonului artificial pe care s-a jucat paritida.

„Gazonul artificial nu ne-a ajutat deloc, pentru că nu suntem obișnuiți să jucăm pe o asemenea suprafață. Am avut probleme. Am avut două sau trei ocazii de gol și nu am marcat.

A fost un meci greu, chiar nu e ușor să joci pe un asemena teren.

Olympic s-a apărat bine, foarte compact, cu o organizare defensivă bună și mult efort.

Nu trebuie să ne facem însă probleme. Această echipă nu are nicio problemă în a marca goluri”, a declarat Ancelotti la final.

741 de minute fără gol primit pentru Olimpic de Xativa

Echipa din Segunda B se mândrește și cu un record impresionant după partida cu Real Madrid, ajungând la 741 de minute fără gol primit în toate competițiile. O bornă mai mult decât onorantă pentru echipa din Xativa (oraș cu 30.000 de locuitori), în condițiile în care recordul a fost completat după 90 de minute disputate în fața Realului, una din cele mai ofensive echipe din lume.

Publicat: 08 12. 2013, 10:10
Actualizat: 08 12. 2013, 10:11