Un jucător român se pregătește de revenirea în Serie A. Anunțul făcut vineri de Gazzetta dello Sport

Cotidianul Gazzetta dello Sport anunță în ediția de vineri că fotbalistul italian cu origini române, Nicolao Dumitru, este în atenția clubului de Serie A, Bologna. Aflat în continuare sub contract cu Napoli, atacantul de 22 de ani a fost împrumutat în sezonul trecut la Reggina, în liga a doua, dar acum are șansa de a reveni în elită, la formația din regiunea Emilia-Romagna.

Dumitru nu a avut un sezon 2013-2014 foarte reușit în Serie B, reușind doar 3 goluri în 26 de partide, dar se bucură în continuare de un credit imens în ceea ce privește potențialul de creștere. Atacantul născut în Suedia din tată român, care ulterior a devenit cetățean italian, și din mamă braziliancă, a jucat până acum pentru naționalele U19 și U21 ale Italiei, astfel că rămâne în continuare eligibil pentru naționala mare a României. Jucătorul, însă, a refuzat deja o dată propunerea federalilor de la București de a îmbrăca tricoul galben.

„L-am urmărit cu atenție pe Dumitru Cardoso și consider că el ar fi un jucător util pentru naționala de tineret a României. Noi am făcut toate demersurile pentru a lua legătura cu el, am înroșit telefoanele, i-am trimis mesaje. Din păcate, Cardoso nu ne-a dat niciun semn. Nu ne-a răspuns nici la telefon, nici la mesaje. Cine știe, probabil că visează să joace pentru naționala Italiei”, spunea fostul selecționer de la U21, Emil Săndoi, în 2011.

Nicolao Dumitru a jucat în 2010 împotriva Stelei, în ambele meciuri din grupele Europa League. La București, în acel halucinant 3-3 de pe Ghencea, atacantul l-a înlocuit pe Yebda spre finalul jocului și a prins doar 4 minute. În returul de pe San Paolo (1-0), el a jucat 22 de minute.


În 2010, Dumitru s-a bucurat alături de Cavani în Ghencea, după ce uruguayanul a marcat în prelungiri golul de 3-3 împotriva Stelei

În afară de Dumitru, Bologna îi mai vrea de la Napoli pe Roberto Insigne (20 de ani), fratele mai mic al internaționalului italian Lorenzo Insigne, și pe argentinianul Ignacio Fideleff (25 de ani).

500.000 de euro este cota actuală a lui Nicolao Dumitru pe transfermarkt.de

Publicat: 08 08. 2014, 11:32
Actualizat: 08 08. 2014, 11:33