Un fan a făcut infarct în timpul meciului Watford – Chelsea! Partida a fost întreruptă | FOTO

Partida dintre Watford și Chelsea a fost întreruptă, după ce un spectator a făcut infarct în tribune.

Watford și Chelsea s-au întâlnit miercuri seară, în cadrul etapei cu numărul 14 din Premier League, pe Stadionul Vicarage Road din Watford.

În minutul 14 al acestei întâlniri, partida a fost întreruptă, după ce un fan a suferit un infarct în tribune.

Un fan a făcut infarct în timpul meciului Watford – Chelsea! Partida a fost întreruptă

Arbitrul a oprit jocul și staff-ul medical al celor de la Watford a intervenit rapid, iar starea victimei a fost stabilizată după câteva minute. Apoi, medicii au coborât din tribună în aplauzele spectatorilor. În tot acest timp, jucătorii au mers la vestiare.

Marcos Alonso, fundașul stânga în vârstă de 30 de ani al lui Chelsea, a fost cel care i-a informat pe medici cu privire la incidentul din tribună.

După ce fanul a fost stabilizat, acesta a fost transportat la spital, iar jucătorii au revenit pe teren și partida a fost reluată.

Publicat: 01 12. 2021, 23:13
Actualizat: 02 12. 2021, 01:00