Un alt jucător român ajunge în Serie B! Va fi coleg cu Vlad Dragomir

Mijlocașul Marius Marin (20 de ani) ar putea ajunge la Perugia în această vară, anunță Telekom Sport. Deținut de Sassuolo, Marius Marin a fost împrumutat la Pisa în sezonul recent încheiat, dar pe 30 iunie va deveni liber de contract. Perugia vrea să profite și să-l transfere.

La Perugia evoluează și Vlad Dragomir (20 de ani), jucător crescut la Timișoara, care mai apoi a făcut pasul spre Academia lui Arsenal. Dragomir a fost convocat de Mirel Rădoi pentru EURO 2019 U21. Precum Dragomir, Marius Marin a început fotbalul tot la Timișoara. În 2016 a fost transferat de Sassuolo, dar între timp a fost împrumutat la Catanzaro și Pisa.

În sezonul recent încheiat, Marius Marin a evoluat în 36 de jocuri pentru Pisa, în Serie C. Conform site-ului Transfermarkt, Marin e cotat la 200.000 de euro.

Publicat: 15 06. 2019, 16:32
Actualizat: 15 06. 2019, 16:33