Un alt antrenor care a făcut istorie în Liga I vrea să profite de criză și să o antreneze pe Inter!** Mesajul subtil pe care i l-a transmis lui Moratti:

După ce Inter Milano a fost eliminată din Cupa Italiei de AS Roma, cu 4-2 la general, iar asupra șanselor de a prinde unul din cele două locuri de Europa League rezervate pentru Serie A planează incertitudinea, patronul Massimo Moratti a intensificat căutările pentru un înlocuitor al lui Stramaccioni din sezonul viitor.

Șeful interist se vede nevoit să abandoneze pista Mourinho, după ce informațiile referitoare venite dinspre portughez îl dau pe acesta ca și revenit la Chelsea, dar pe lista lui mai sunt și alte nume rezonante din fotbalul european. Chiar dacă alesul lui Moratti este de așteptat să fie un tehnician cu mare experiență, magnatul italian poate opta și pentru o variantă de antrenor fără o cotă impresionantă, dar cu „lipici” la public.

Aflat sub contract cu Al Nasr Dubai, Walter Zenga îi trimite un semnal subtil patronului lui Inter, căruia îi lasă de înțeles că ar răspunde pozitiv unei chemări de la echipa sa de suflet.

„Cu Moratti am o relație bună. A o antrena pe Inter ar fi un vis împlinit pentru mine, și nu numai. Oricine cred că își dorește să antreneze acest club uriaș”, a spus Zenga într-un interviu acordat unui cotidian croat, Sportske.

Walter Zenga (52 de ani) și-a început cariera de antrenor la New England Revolution și a mai pregătit de-a lungul timpului încă 11 formații: Brera, FC Național, Steaua, Steaua Roșie, Gaziantepspor, Al Ain, Dinamo București, Catania, Palermo, Al Nassr și Al Nasr Dubai.

Publicat: 19 04. 2013, 11:10
Actualizat: 19 04. 2013, 11:37