Ultimatum din partea conducerii: „Stanciu trebuie să-și câștige respectul, colegii au dubii dacă să-i dea mingea sau nu!” De ce nu a fost împrumutat românul

Oficialii lui Anderlecht încep să-și pună întrebări în ceea ce privește capacitatea lui Nicolae Stanciu de a se adapta la fotbalul din Belgia. Herman van Holsbeeck, managerul general al lui Anderlecht, a recunoscut că se aștepta ca românul să se integreze mai rapid, însă admite că în același timp fanii îl apreciază pe Stanciu, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care fotbalistul venit de la Steaua nu a fost împrumutat.

„Procesul lui de adaptare a durat mai mult decât ne-am fi așteptat, dar antrenorul este conștient că Stanciu este foarte popular printre fani. Din acest motiv încă mai are credit din partea noastră, iar clubul nu vrea să-l vândă sau să îl imprumute”, a declarat van Holsbeeck pentru lavenir.net.

Oficialul clubului belgian a mai precizat că Stanciu trebuie să lupte pentru a avea un statut important la echipă și l-a oferit drept exemplu pe Kums, fotbalist transferat în această vară.

„Colegii săi au dubii dacă să-i dea mingea sau nu! Trebuie să-și câștige respectul, așa cum a făcut-o Kums în doar câteva săptămâni de când este la echipă”, a mai precizat van Holsbeeck.

Primul sezon al românului la Anderlecht nu a fost unul chiar dezastruos. Stanciu a înscris 8 goluri și a reușit alte 8 pase decisive, însă belgienii așteptau mai mult de la jucătorul care deține recordul de transfer al campionatului. Anderlecht a achitat 9,8 milioane de euro Stelei pentru transferul lui Stanciu.

 

Publicat: 05 08. 2017, 14:51
Actualizat: 05 08. 2017, 14:52