Guvernul britanic și-a dat acceptul pentru reluarea Premier League. Când va reîncepe campionatul Angliei

Guvernul Angliei și-a dat acceptul pentru reluarea campionatului Angliei. Premierul Borris Johnson a permis, printre măsurile de relaxare a stării de urgență, și reînceperea Premier League în condiții speciale de disputare.

Mirror anunță că de la 1 iunie ar putea începe competiția internă, însă cu porțile închise până la finele anului. Liga engleză va avea o întrunire zilele viitoare cu toate cluburile angrenate în primul eșalon pentru a discuta dacă dispun de resursele necesare pentru a se relua Premier League. La ședința ce va avea loc, cel mai probabil se va aduce la cunoștință, în mod special, protocolul de desfășurare a meciurilor, astfel încăt riscul de infectare cu COVID-19 să fie minim pentru persoanele implicate.

La Liga, cel mai probabil din 12 iunie

Jurnaliștii de la AS au dezvăluit că oficialii La Liga au comunicat cluburilor data de 12 iunie ca fiind cea în care se reia campionatul intern. Ceea ce lipsește la acest moment pentru ca anunțul să devină oficial este aprobarea finală a Ministerului Sănătății din Spania.

Conducătorii Ligii sunt aproape convinși că autoritățile statului vor oferi „ok”-ul într-un timp foarte scurt, întrucât au fost puse la dispoziție rapid protocoalele de antrenament și disputare a partidelor pe timp de pandemie, iar cluburile dau asigurări că le-au implementat corect în primă fază.

Astfel, finalul de campionat din Spania urmează să se dispute în iunie și iulie, pentru ca în august să se dispute partidele restante din Liga Campionilor. La acest moment, Real Madrid este singurul club din La Liga care nu a reluat pregătirea fizică, madrilenii având programat mâine primul antrenament. Duelurile din La Liga se vor disputa vineri, sâmbătă și duminică, cu etapă intermediară ce va avea loc la mijlocul săptămânii – marți miercuri joi.

 

Publicat: 11 05. 2020, 19:42
Actualizat: 11 05. 2020, 21:50