Uli Hoeness a fost transportat la o clinică privată unde va fi operat

Uli Hoeness, în vârstă de 62 de ani, a fost internat luni la o clinică privată din Starnberg, informează Bild. Fostul președinte al lui Bayern a acuzat probleme cardiace și a fost transportat la clinică unde cel mai probabil va fi operat. Hoeness va reveni la închisoarea Landsberg imediat ce starea de sănătate îi va permite acest lucru.

Fostul președinte al Bayern Munchen a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală de peste 27 de milioane de euro.

Acest caz a apărut anul trecut, când presa germană a scris că Hoeness a ascuns importante sume de bani în Elveția. El s-a autodenunțat fiscului german.

Uli Hoeness, în vârstă de 61 de ani, a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală în data de 30 iulie 2013.

Publicat: 23 07. 2014, 08:42
Actualizat: 23 07. 2014, 14:13