UEFA vrea să împiedice un transfer uriaș. Motivul pentru care chiar șeful forului european „a pus pe hold” a doua cea mai mare afacere din istoria fotbalului

UEFA nu e de acord cu transferul lui Kylian Mbappe la PSG, iar motivul e legat de încălcarea fair-play-ul financiar. La puțin timp după ce Neymar a ajuns în capitala Franței pentru 222 de milioane de euro, Aleksander Ceferin, slovenul de la șefie forului european, a decis că e timpul să ia atitudine.

În vara în care i-a plătit clauza de reziliere superstarului brazilian, echipa din capitala Franței s-a înțeles cu AS Monaco pentru Mbappe, iar suma de transfer se învârte în jurul sumei de 180 de milioane de euro. Mai mult, șeicii de pe Parc des Princes au ajuns la o înțelegere și cu jucătorul, căruia îi oferă un salariu de 18 milioane de euro pe an, dar UEFA are alte planuri.

Cum PSG e pe punctul de a plăti 402 milioane de euro pentru două transferuri, fair-play-ul financiar invocat și promovat de forul european ar deveni o simplă iluzie, iar Aleksander Ceferin nu e de acord cu acest lucru. UEFA nu vrea să permită realizarea transferului, iar Ceferin a fost clar în momentul în care a discutat despre respectarea fair-play-ului financiar: „Nu mă refer doar la PSG. Vorbesc despre orice club din Europa și monitorizăm situația”, a anunțat slovenul.

Varianta care-i rămâne lui PSG în acest moment este să vândă cât mai mulți jucători de valoare, pentru a echilibra balanța între banii cheltuiți și cei primiți.

În cazul în care transferul lui Mbappe s-ar face, mutarea ar deveni a doua cea mai scumpă din istorie și, totodată, din această vară, după cele 222 de milioane de euro plătite de PSG în schimbul lui Neymar.

 

Publicat: 27 08. 2017, 18:24
Actualizat: 27 08. 2017, 21:12