Transferul lui Ibra a deschis Cutia Pandorei!** Tevez, înlocuitorul suedezului la Milan! Ce ofertă nebună e gata să facă City pentru a-l suplini pe „Apaș”

Transferul lui Ibrahimovic la PSG are toate șansele să nu rămână cea mai spectaculoasă mutare a verii. Milan a rămas fără doi dintre cei mai buni oameni, pe lângă suedez și Thiago silva urmând a lua calea Parisului, dar se regrupează la timp.

Conform mirror.co.uk „diavolii” au făcut deja o ofertă pentru Carlos Tevez, de la City, în valoare de 25 de milioane de lire. Sezonul trecut, „Apașul” s-a aflat în conflict deschis cu Mancini, dar pe finalul sezonului totul părea că a reintrat pe făgașul normal. Din câte se pare, tehnicianul italian nu a vrut să audă de o astfel de mutare, dar a fost rapid convins să o accepte, după ce a primit asigurări că va putea conta pe aportul celui mai bun marcator din Premier League în sezonul trecut.

Robin van Persie are șanse mari să ajungă, așadar, pe Etihad Stadium, șeicii fiind dispuși să îi plătească lui Arsenal o sumă de aproximativ 25-30 de milioane de lire; în condițiile în care olandezul a anunțat deja că nu va semna prelungirea contractului (tunarii i-au propus 130.000 lire/săptămână), oficialii de pe Emirates se văd nevoiți să accepte oferta lui City.

Tevez nu se gândește la plecare

Argentinianul, cel mai bine plătit jucător al cetățenilor (câștigă 250.000 lire săptămânal), ar putea strica, însă, toate socotelile. Dacă anul trecut era nerăbdător să plece, acum planurile sale s-au schimbat. „Vreau să fiu campion din nou cu City, sunt extrem de motivat și am lucrat din greu în vacanță. De asemenea, sper să aducem Liga Campionilor pe Etihad”, a spus vârful, conform sursei citate.

Publicat: 14 07. 2012, 11:45
Actualizat: 14 07. 2012, 11:46