Transfer între rivale: Gourcuff la Lyon! Vezi suma de transfer

Olympique Lyon a anunțat semnarea unui acord cu Girondins
Bordeaux pentru transferul mijlocașului Yoann Gourcuff, acesta
urmând să semneze un contract după efectuarea unei vizite medicale.
Costurile pentru transferul fotbalistului ating 22 de milioane de
euro.

Un comunicat al clubului lyonez transmite: ”Condițiile
acestei tranzacții au fost negociate în baza unei clauze de
reziliere de care beneficia jucătorul și care a fost stabilită la
31 iulie cu o valoare forfetară de 22 de milioane de euro în trei
tranșe, până la 31 decembrie 2012 și o valoare suplimentară de
maxim 4,5 milioane de euro condiționată de o eventuală cedare a
jucătorului de către Olympyque Lyon
”.

La rândul său, Girondins Bordeaux anunță faptul că transferul
are în vedere interesele clubului, în conformitate cu angajamentele
contractuale luate de jucător, conform Mediafax.

În vârstă de 24 de ani, Gourcuff va avea ocazia să evolueze și
în Liga Campinilor, unde echipa din Bordeaux nu a reușit să se
califice.

Publicat: 24 08. 2010, 10:00
Actualizat: 24 08. 2010, 12:31