Trădarea lui Luis Figo, aproape să se repete după 12 ani!** Catalanii vor înnebuni dacă acest transfer se va realiza

Fotbalul spaniol ar putea asista la o nouă mutare spectaculoasă. Fost idol la Barcelona, echipă cu care a câștigat 5 trofee (campionatul, două supercupe ale Spaniei, o supercupă UEFA, campionatul mondial al cluburilor), Zlatan Ibrahimovic visează să îmbrace tricoul lui Real Madrid! Anunțul șoc a fost făcut de impresarul jucătorului, Mino Raiola.

„După ce a fost pe Camp Nou, ar fi extraordinar ca Zlatan să ajungă și pe Bernabeu. Primesc în fiecare zi oferte pentru Zlatan. Deci, nu aș putea să spun că își va termina cariera la Milan, mi-ar fi imposibil sa fac asemenea afirmații”, a spus acesta în Gazzetta dello Sport.

Suedezul a jucat doar un sezon la Barcelona, transferându-se la AC Milan.

Publicat: 06 02. 2012, 15:47
Actualizat: 06 02. 2012, 15:50