Top 12 „aroganțe”** ale celui supranumit ‘The Special One’

De-a lungul timpului, Jose Mourinho nu a demonstrat că este
numai un mare tehnician, ci și un mare „guraliv”. Se pare, totuși,
că dincolo de aroganța pe care o afișează public, tehnicianul lui
Inter este un om sensibil.

Și dacă 12 nu sunt de ajuns, să mai așteptăm, odată cu succesele
vin și… aroganțele.

„Puteți să mă considerați arogant, dar sunt un campion
european, prin urmare, un tip special.”

„Jucătorii tineri sunt ca pepenii. Numai după ce îi deschizi și
îi probezi, știi 100% că sunt buni. Uneori ai pepeni frumoși care
nu sunt prea buni (la gust), alteori ai pepeni care arată ca
dracu’, dar când îi deschizi, sunt fantastici.”

„Avem jucători de top, și, scuzați-mă dacă sunt arogant, avem
și antrenor de top.”

„Dacă aș fi vrut o slujbă ușoară, aș fi rămas în Portugalia –
scaune albastre, frumoase, trofeul Ligii Campionilor, Dumnezeu și
imediat după Dumnezeu, Eu.”

„Dacă m-ar ajuta la antrenamente, am fi lanterna roșie a
campionatului, iar dacă ar trebui să lucrez în mediul lui, atunci
am fi faliți.”
(cu referire la Roman Abramovich)

„I-am văzut pe adversari, jucători și antrenor, cum s-au dus să
sărbătorească după ce au pierdut acasă meciul cu noi. Dacă faci
asta în Portugalia, ești atacat cu sticle.”
(despre Manchester
United)

„Fiecare vrea ca Chelsea să piardă un meci. Dacă se va întâmpla
asta, putem intra în vacanță.”

„Presiune? Ce fel de presiune? Presiune există atunci când
oamenii săraci prestează orice muncă pentru a-și hrăni familia. În
fotbal nu există presiune.”

„Noile reguli după care trebuie să jucăm sunt de neconceput. Nu
avem voie să primim penalty-uri în meciurile cu Manchester United,
și, de asemenea, nu este posibil, să primim noi penalty-uri după
cum avem chef. Nu este un jurământ, este purul adevăr. Eu vorbesc
întotdeauna despre fapte adevărate, dacă nu, înseamnă că am nevoie
de ochelari.”

„Pavel Nedved, Paul Scholes și Luis Figo vin din fotbalul
internațional. Cu cehii, englezii și portughezii nu sunt probleme,
dar cu Franța? Ei nu au niciun fel de libertate. Incredibil.
Makelele nu este fotbalist, e un sclav. Nu are drepturi, nu poate
să aleagă, nu poate să facă nimic. Dar regulile există, ce putem
face?”

„Îi place să vadă ce fac alți oameni. Unii dintre ei, când sunt
acasă, se uită cu telescopul prin vecini să vadă cu ce se ocupă
celelalte familii. Vorbește și vorbește și vorbește numai despre
Chelsea”
(cu referire la Arsene Wenger)

„Suntem pe primul loc, dar nu pentru că are clubul bani. Suntem
în luptă pentru atâtea trofee datorită muncii mele
perfecte.”

Publicat: 11 10. 2009, 13:07
Actualizat: 11 10. 2009, 14:07